OPINIE | „Burleanu a câștigat deja alegerile!”. Mihai Ciucă scrie despre anunțul premierului Mihai Tudose și noua banderolă a căpitanului Gică Popescu

OPINIE |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Încă una dintre ciudățeniile legislativului nostru. Lui Gică Popescu sentința judecătorească nu-i permite să candideze la viitoarele alegeri de la FRF. „Legal nu am voie”, a confirmat fostul internațional. În schimb premierul Tudose l-a socotit pe Gică Popescu omul potrivit la locul potrivit atunci când vine vorba de șefia comitetului de organizare Euro 2020. „Ca să nu ne facem de râs”. După ritmul viguros în care parlamentul albește azi dosarele tuturor, n-ar fi exclus ca Gică Popescu să se trezească într-o dimineață că de fapt nu avea nicio constrângere la o eventuală candidatură.   

Deocamdată concluzia e una singură: o dată cu anunțul premierului, Burleanu și echipa sa au scăpat de o grijă apăsătoare, pot răsufla ușurați. Alegerile din toamnă sunt ca și câștigate. Unul dintre principalii contestatari nu se va mai putea implica, Gică Popescu va avea altele pe cap, noile stadioane, drumurile la UEFA ș.a.m.d.        Fotbalul simte însă nevoia unui detectiv care să descopere cam pe unde sunt pitiți generația de aur și candidatul său unic. Toate aceste ezitări, propuneri dezmințite degrabă aduc cumva cu orbecăiala liberalilor de dinaintea alegerilor primarului Capitalei.

Cu aceleași rezultate. Azi favoritul e Stelea, mâine nu mai e Stelea, Prunea scoate flăcări pe nas, dar ezită și tot îi așteaptă pe alții să-l propună, nici Chivu nu se socotește copt pentru o candidatură etc., etc. Doar doctorul Pompiliu Popescu, fermentul orgoliilor, continuă să viseze cu ochii deschiși că va veni degrabă ziua când cineva îi va lua locul lui Burleanu. Cineva, oricine. Tragedia e că multora li se scurg ochii doar după fotoliul lui Burleanu și puțini, foarte puțini se închipuie vreun șef de departament. The Big Boss sau nimic.                           

Aceeași atitudine, rezultate diferite. Dacă Burleanu câștigă punct după punct prin admirabila sa absență de la orice dezbatere fotbalistică, în schimb opoziția pierde punct după punct prin lipsa coerenței, prin încercările mereu eșuate de a strânge rândurile. Consecința: vom avea iarăși o ploaie de candidați ca la precedentele alegeri, plus aventurierii picați de te miri unde…


 

Mihai CIUCĂ‚ / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×